O femeie de aproximativ 40 de ani a fost găsită moartă cu mai multe lovituri în zona feței și parțial dezbrăcată pe câmpul din zona Cicoarei. Pe trupul femeii, în zona feței, au fost găsite semne de violență. Vânătăile din zona feței ar fi putut apărea în urma unor lovituri repetate. Mai mult decât atât, cadavrul era dezbrăcat de la brâu în jos.
Oamenii legii au deschis un dosar penal și fac verificări pentru a afla circumstanțele în care a decedat femeia și cum a a ajuns cadavrul acesteia pe câmp.
Polițiștii iau în calcul varianta violul urmat de crimă, pentru că femeia era dezbrăcată, iar surse din cadrul anchetei au precizat că aceasta ar fi avut urme de sânge în zona genitală. Zona în care a fost găsit cadavrul este destul de inaccesibilă, semn că sunt puține șanse ca trupul neînsuflețit să fi fost abandonat acolo.
Anchetatorii au apelat la ajutorul unui câine polițist pentru a da de urma autorului. Câinele a indicat faptul că autorul ar fi putut pleca pe câmp spre Dacia. Urmează ca mai multe imagini de pe camerele de supraveghere din zonă să fie vizionate.
Cadavrul femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași, pentru necropsie, urmând să fie stabilită cauza decesului.