Alte două persoane sunt cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite de poliţişti ieri, după ce au fost surprinse în trafic conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul de conducere suspendat.

 Aseară, la ora 22.40, poliţiştii din Şomcuta Mare au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza localităţii Valea Chioarului.

În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a identificat şoferul autoturismului ca fiind un bărbat de 44 de ani din comuna Valea Chioarului.

 Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde i-au fost prelevate mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, poliţiştii din Târgu Lăpuş au oprit pentru verificări un autoturism care a fost condus de o tânără de 21 de ani.

Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că aceasta are dreptul de a conduce  suspendat. Tânăra a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Articolul precedentMARAMUREȘ: Doi bărbaţi, condamnaţi la închisoare cu executare, depuşi în penitenciar de polițiști
Articolul următorAcţiune privind respectarea regimului silvic la Budeşti