Controalele din weekend ale polițiștilor rutieri au dus la identificarea a nouă bărbați care conduceau în stare de ebrietate. Din fericire toţi au fost opriţi înainte de a provoca vreo dramă pe șosea. Cei depistaţi în stare de ebrietate au vârsta cuprinsă între 19 şi 57 de ani şi conduceau pe timp de noapte.

Recordul aparţine celui mai în vârstă, respectiv bărbatului de 57 de ani, din Satu Nou de Jos. Acesta a fost oprit pentru verificări în timp ce conducea pe direcţia Satu Nou de Jos – Groşi, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toţi cei depistaţi că au băut și s-au suit la volan au fost conduşi la spital sau centre de permanenţă în vederea recoltării de probe de sânge. În toate aceste cauze s-au întocmit dosare penale.

Au fost și două cazuri în care au fost trași pe dreapta nu doar că erau băuți, dar n-au nici perrmise de conducere. Unul dintre ei, tânăr de 22 de ani, a fost depistat noaptea, pe strada Rândunelelor din Vişeu de Sus. A crezut că dacă nu opreşte la semnalele poliţiştilor şi apasă mai tare pedala de acceleraţie poate să iasă basma curată, însă a fost urmărit şi prins după aproximativ 10 km. Și respectivii s-au ales cu dosare penale.

Articolul precedentRecomandările medicilor pentru evitarea răspândirii virusului gripal
Articolul următorPrinşi în flagrant în timp ce transportau un căprior mort