Ieri dimineaţă  poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit pentru soluţionarea unui accident de circulaţie produs pe raza municipiului. Un băimărean de 30 de ani, care conducea un autoturism pe strada Vasile Lucaciu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus. Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etiltest şi nu se aflau sub influenţa alcoolului. Şoferul din autoturismul care a pătruns pe sensul opus a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital.

Un alt accident s-a produs ieri după-amiaza, în jurul orei 15.00. Verificările poliţiştilor au relevat că un bărbat de 43 de ani, care conducea un autoturism pe direcţia Dragomireşti – Săliştea de Sus, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar. În urma impactului, şoferul autoutilitarei şi o pasageră au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital. Şoferii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului.

IPJ Maramureș:

”Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Evitaţi efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase”.

Articolul precedentPOLIȚIA ÎN ACȚIUNE: 500 de sancţiuni aplicate de poliţişti în ultima săptămână
Articolul următorMinaur întâlnește Dunărea Brăila în primul meci oficial din 2020