Se fac verificări după incidentele repetate produse la trenul ”Mocănița” care circulă pe calea ferată forestieră din Vișeu de Sus.
Prefectul Vasile Moldovan a dispus deplasarea unei comisii mixte, alcătuite din reprezentanți ai Instituției Prefectului-Județul Maramureș, Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, Direcția Silvică Maramureș, Poliția Transporturi Feroviare, Oficiul pentru Protecția Consumatorului pentru verificări cu privire la cele două incidente produse.
”Comisia mixtă va efectua verificări cu privire la respectarea legislației în vigoare, existența autorizațiilor și a avizelor prevăzute, respectiv a regulamentului tehnic.
Verificarea se va încheia cu întocmirea unui raport.
De asemenea, vom solicita de la Autoritatea Feroviară Română să ne comunice situația autorizării administratorului infrastructurii feroviare, licențierea și certificarea operatorului de transport feroviar, autorizarea furnizorului de servicii feroviare”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
Până în prezent, s-au efectuat verificări și s-au solicitat documente de la societatea care administrează infrastructura feroviară și materialul rulant utilizat, procesul verbal de constatare respectiv cercetare la fața locului de la Agenția de Investigare Feroviară Română.
De asemenea, au fost audiați lucrătorii care operau garniturile de tren.
Mai exact este vorba despre conductorul de tren, șeful de tren, un alt angajat, dar și trei agenți de turism.
Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a desfășurat cercetări la fața locului.
În urma acestei acțiuni (derulate după primul incident cu cei 12 răniți) au fost constituite două dosare penale, unul pentru vătămare din culpă, iar celălalt pentru exercitarea fără drept a unei profesii.
Ambele dosare penale sunt în coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.
Termen pentru schimbarea stingătoarelor de incendiu: 26 August 2019
S-a verificat de către pompierii militari gara și garniturile de tren.
Gara CFF Vișeu de Sus are o suprafață mai mică de 600 mp și nu necesită autorizație de securitate la incendiu.
Singura deficiență constatată a fost dotarea la parterul gării cu stingătoare tip G2, în loc de stingătoare tip clasa A. S-a dat un termen de remediere a situației până la data de 26 august.