Comuna Bogdan Vodă ar putea avea începând de anul viitor școlar grădiniță cu program prelungit. Primarul Anuța Bizau a anuțat că odată cu inaugurarea noii grădinițe, s-ar putea solicita înființarea unei astfel de grupe.

Prin acest proiect administrația locală dorește să vină în sprijinul părinților care sunt angajați și nu au cu cine să își lase copiii acasă.

”Sper să beneficiem de sprijinul inspectoratului școlar întrucât m-am gândit ca de anul viitor măcar o grupă de la grădiniță să aibă program prelungit deoarece beneficiem de spații suficiente. Putem cere o grupă cu program prleungit întrucât știți ce presupune, mai ales părinții care sunt angajați, lucrează până la ora 16:00 și pot să își lase copiii până când ies de la muncă ca să se ocupe cineva de ei, să desfășoare activități mult mai bune decât le-ar face copiii singuri sau cu bunicii acasă. Sper să reușim”, a precizat primarul comunei Bogdan Vodă, Anuța Bizău.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș prezenți la inaugurarea noii grădinițe din Bogdan Vodă au încurajat administrația locală să facă demersuri pentru înființarea unei astfel de grupe.

 

Articolul precedentMaramureșean arestat după ce și-a agresat soția
Articolul următorGrefierii anunță noi forme de protest. Salariile personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete au fost greșit calculate