Ieri, 17 decembrie, ora 08.13, polițiștii din Fărcașa au fost sesizați prin SNUAU 112 de un bărbat de 35 ani din localitatea Rodina, despre faptul că tatăl său, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, l-a amenințat pe el si pe mama sa cu acte de violență.

Polițiștii au identificat persoana reclamată, un bărbat de 51 ani, care a manifestat un comportament recalcitrant, fapt pentru care a fost internat la Secția Psihiatrie a spitalului.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul de 51 ani a lovit-o pe soția sa, provocându-i leziuni, și a amenințat-o atât pe ea, cât și pe fiul ei.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 51 ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBilanț coronavirus 18 decembrie: 5.340 de cazuri noi, 188 decese, 1.270 pacienți în ATI
Articolul următorUcigașul elevei de 18 ani din Baia Mare a fost condamnat la închisoare pe viață! Criminalul a încercat să fugă din țară