Ca în fiecare an, în prag de sărbători, în Cavnic încep pregătirile pentru Parada brondoșilor. Acest eveniment a devenit o tradiție în oraș. În fiecare an brondoșii ies pe străzi și oferă un spectacol aparte.

Toti brondoșii din Cavnic care doresc să participe sunt asteptați la paradă. Se va porni din fața Casei de Cultură împreună cu Ansamblul Folcloric ,,Flori de Mină” și se va parcurge pe jos, colindând, tot centrul orașului cu oprire la instituțiile din localitate.

”Va fi parada organizată în oraș după care copiii colindă la primărie, la instituțiile din oraș și apoi de Crăciun, 3 zile, brondoșii vor fi văzuți pe străzile orașului iar de Revelion vom avea un foc de artificii așa cum am avut în fiecare an pentru localnicii din Cavnic. A treia zi de Crăciun va fi Parada Brondoșilor, asta va fi de închiderea sărbătorilor de iarnă. Anul trecut am avut peste 1000 de participanți și a fost chiar un eveniment de succes”, a spus Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic.

În 14 decembrie în Cavnic se va desfășura și tradiționalul festival „Sub ramură de brad”. La cea de-a 6 ediție a festivalului organizatorii promit un spectacol inedit.

Articolul precedentVremea va fi și astăzi în Maramureș mai caldă decât normalul termic al perioadei
Articolul următorMinisterul de Interne a postat, pe Facebook, răspunsul la întrebarea care-i macină pe mulți șoferi: Sunt legale coarnele și nasul de ren pe mașini?