La sfârșitul lunii iulie Poliția Română și Compania Națională de Căi Ferate au lansat campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare. Campania SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI se desfășoară la nivel național, în perioada 17 Iulie 2020 – 31 ianuarie 2021, perioadă în care un vagon personalizat cu însemnele campaniei va fi atașat trenurilor care circulă prin țară pentru a transmite mesajul preventiv.

Pentru ca mesajul campaniei să ajungă la un public numeros și într-o manieră cât mai facilă, a fost realizat și un material video care prezintă într-un mod simbolic efectele electrocutării asupra a 3 emoticoane. Campania vine ca urmare a numărului mare de tineri care și-au pierdut viața prin electrocutare, urcând pe vagoanele trenurilor de dragul unui like pe facebook. Scopul campaniei vizează informarea și conștientizarea populaţiei cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor de căi ferate, triaje și zonele adiacente.

 La nivelul județului Maramureș polițiștii de prevenire, împreună cu cei de la poliția transporturi feroviare, vor desfășura în perioada menționată acțiuni cu caracter informativ-preventiv pentru tineri și nu numai, în vederea adoptării unor comportamente preventive, atât în stațiile CFR și zonele adiacente, cât și pe parcursul călătoriilor cu trenul.

 

Articolul precedentA început pelerinajul de la Nicula! Autorităţile au impus măsuri speciale de protecţie sanitară
Articolul următorMașină plină cu țigări de contrabandă abandonată pe marginea drumului