Ieri, 12 octombrie, poliţiştii din Șomcuta Mare au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis de Judecătoria Baia Mare, faţă de un tânăr de 23 de ani din oraş.

Acesta este bănuit de comiterea infracţiunii de ultraj, după ce în data de 11 octombrie, s-a prezentat la Sediul Poliţiei din Şomcuta Mare împreună cu alţi doi bărbaţi, pentru a cere explicaţii cu privire la un eveniment rutier produs cu o zi înainte, care s-a soluţionat prin încheierea unui proces verbal de contravenție.

Tânărul a devenit agresiv verbal şi fizic faţă de un poliţist, în sprijinul căruia au intervenit trei polițiști din cadrul subunității care se aflau la faţa locului.

Aceştia au întrerupt agresiunea îndreptată împotriva polițistului, după care cele trei persoane au părăsit sediul poliției.

Poliţiştii continuă cercetările.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBilanț coronavirus 13 octombrie: 3.109 cazuri noi și 68 de decese
Articolul următorTânăr din Sălaj, beat şi fără permis, prins la volan pe o stradă din Șomcuta Mare