Poliţiştii sigheteni au identificat persoana suspectă de distrugerea Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei

CASA ELIE WIESEL
Poliţiştii sigheteni au identificat persoana suspectă de distrugerea Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Încă din momentul constatării faptei, specialiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei au demarat activităţile procedurale specifice în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate fiind demarată o anchetă.”Eforturile susţinute ale acestora pentru documentarea cauzei, analizarea probelor ridicate de la faţa locului dar şi cooperarea cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea şi-au dovedit eficienţa. În cursul zilei de ieri a fost identificat un bărbat de 37 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea suspect la comiterea faptei”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.Sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi promovarea în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite.
Citește și:
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











