Pompierii militari maramureșeni vor fi la datorie și în minivacanța de Rusalii.
Peste 70 de militari cu 20 de echipaje de intervenție vor fi pregătiți să intervină în orice moment pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor.
Pentru evitarea oricăror pericole sau situații de urgență, personalul din cadrul Inspecției de Prevenire vine în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe timpul desfășurării slujbelor religioase, și nu numai. Astfel, o mare atenție se va acorda lumânărilor și candelelor aprinse, care trebuie așezate pe suporturi incombustibile, supravegheate permanent și la final trebuie stinse. De asemenea, căile de acces către lăcașurile de cult vor fi lăsate libere în permanență pentru ca în caz de urgență să se poate ajunge în cel mai scurt timp.
Persoanele care doresc să se relaxeze în aer liber, la iarba verde, trebuie să respecte următoarele măsuri de prevenire:
– nu aprindeți focurile de tabără și cele pentru prepararea mâncării decât în locuri special amenajate și departe de orice sursă de aprindere din jur;
– nu lăsați focul nesupravegheat și nu lăsați copiii să se joace cu focul;
– la plecare, asigurați-vă că focul este stins.
Pompierii maramureșeni vă urează o minivacanță plăcută și fără evenimente nedorite!
Sursa: Realitatea de Maramures