Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună.

Săptămâna 04.11.2019 – 11.11.2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice și sudestice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și în zonele montane aferente, iar în rest va fi în general deficitar.

Săptămâna 11.11.2019 – 18.11.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în sud-vestul țării dar și ușor deficitare în sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

Săptămâna 18.11.2019 – 25.11.2019

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud-vestul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal al perioadei.

Articolul precedentAproximativ 11.000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord a României
Articolul următorRomsilva lansează campania ” Un copil, un brăduț”