Un grup de elevi ai Colegiului Tehnic C. D. Nenițescu în parteneriat cu Școala Gimnazială Vasile Berci și Biserica Greco-Catolică din Călinești derulează un proiect inedit de promovare a valorilor locale.  Prin proiectul ”De pe Creastă, Mara și Cosău…TURIST-ART” se dorește valorificarea tradițiilor din Maramureș.

Elevii Colegiului Tehnic C. D. Nenițescu din Baia Mare fac parte dintr-un grup Green Impact și și-au propus să învețe mai multe despre tradițiilor județului nostru și să îi învețe și pe alții.

”Când spui zestrea, când spui tradiții te gândești în primul rând la Maramureș. Acest proiect care chiar dacă este făcut de către cei care stau la oraș, s-au gândit la cei care stau la sat. Prin acest proiect generațiile de la sat cu cele de la oraș se împletesc într-un gând și vrem să ducem mai departe portul, tradiția și identitatea noastră maramureșeană și românească”, a precizat Măriuca Verdeș, artistă.

”Este un proiect care vizează promovarea valorilor locale, a specificului, a identității satelor de la port și până la joc, de la intrumente muzicale, până la rețete culinare. Clubul este format dintr-un grup de elevi de la Colegiul tehnic C. D. Nenițescu care va organiza aceste ateliere în fiecare joi și așteptăm să ia parte și copiii mai mici dar și mai mari să îi inițiem puțin în portul popular, în dansurile tradiționale și în muzica autentică”, a precizat Ramona Buhai, consilier educativ.

”Prin acest proiect se dorește implementarea serviului în folosul comunității, ca tinerii noștri să învețe să își aprecieze valorile, să se întoarcă la valori, să privească mai atent spre trecutul lor, să înțeleagă mai bine prezentul pentru a se orienta cât mai bine spre viitor. Prin acest fel de proiecte este vorba despre promovarea ecodestinațiilor, despre întoarcerea la valorile autentice care astăzi se pierd”, a spus Iulia Hojda, profesor documentarist.

În cadrul acestui proiect elevii au făcut și câteva vizite de studiu în satele din ecodestinația Creasta Cosoșului, Mara, Cosău și au vizitat meșterii populari dar și obiectivele turistice din zonă.

 

Articolul precedentParcul Naţional Munții Rodnei, monitorizat cu ajutorul camerelor video
Articolul următorPreședintele ANAP s-a întâlnit cu primarii și reprezentanții autorităților locale din cadrul Serviciului de Achiziții Publice