După ce săptămâna trecută Ministrul Sănătății Sorina Pintea a declarat epidemie de gripă, în spitale au fost sporite măsurile pentru prevenirea răspândirii infecţiilor respiratorii. Astfel în această perioadă este necesară limitarea accesului vizitatorilor în spital precum și purtarea echipamentului de protecție adecvat – măști, botoșei, halate – de către vizitatori și personalul medical.

Atât personalul medical cât și vizitatorii trebuie să respecte o serie de măsuri impuse în unitățile sanitare – normele de igienă personală, restricționarea la minim a accesului vizitatorilor, o singură persoană/pacient, timp maxim cinci minute și păstrarea unei distanțe de minim un metru față de pacient, precum și echipament de protecție contra infecțiilor transmise aerogen.

”Îi rugăm pe vizitatorii să vină doar în orarul de vizită, să îmbrace echipamentul de protecție, să se dezinfecteze pe mâini, să nu vină cu copii și să nu vină persoane care au semne de boală”, a explicat medicul specialist în boli infecțioase Erika Șofron.

Specialiștii recomandă consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare.

”Primele simptome sunt febra, frisoanele, durerea de cap, alterarea stării generale, scăderea poftei de mâncare, scăderea toleranței la efort”, a precizat medicul Erika Șofron.

Printre măsurile luate în această perioadă se numără și declararea săptămânală a cazurilor de viroze/gripe/pneumopatii diagnosticate clinic, conform metodologiei, asigurarea tratamentului cu medicamente antivirale și refacerea stocurilor în cazul epuizării acestora precum și vaccinarea personalului medical și auxiliar nevaccinat.

Articolul precedentDGASPC Maramureș-”Caragiale și Creangă văzuți prin ochii copiilor”
Articolul următorPoliţiştii maramureşeni au intervenit în cursul lunii ianuarie la 36 de cazuri de violenţă domestică.