Pe scena sălii mari a Teatrului Municipal Baia Mare, vor fi invitați de excepție în spectacolul REMAKE MUSIC SHOW: Grupul Ad Libitum Voices și trupa REMAKERS.

Va fi un spectacol – concert, o seară cu povești, muzică bună și dans.

Grupul Ad Libitum Voices, înființat în noiembrie 2012, la Cluj Napoca, este unul din puținele grupuri vocale din România ce adoptă stilul pop – opera, un sub-gen al muzicii pop, caracterizat de interpretarea unor cântece pop cunoscute, în maniera operei sau operetei.

De asemenea, așa cum se întâmplă frecvent, pop-opera poate împrumuta cântece, arii, fragmente, motive din opera și muzica clasică pentru a le converti într-o interpretare stilizată în stilul pop al muzicii ușoare.

„Abia ieri am făcut public spectacolul şi deja am primit zeci de telefoane de la oameni care vor să vadă spectacolul. Estimăm că vor fi vândute toate biletele. Grupul este foarte îndrăgit. Remakers te face să bați tactul. Ții ritmul cu pantofii de corporatist, cu stiletto-ul de petrecere privată, cu tenișii de boemă, cu cizmele de cauciuc de festivalier” ne-a declarat Alina Diciuc, PR Teatrul Municipal Baia Mare.

Spectacolul va avea loc duminică, 27 octombrie 2019, de la ora 19.00.

Articolul precedentSportivii au primit echipamente
Articolul următor”Târgul de Sfântu Dumitru” se va desfășura sub egida ”Bun de Maramureș”