Echipa Salvamont Maramureș a intervenit în alte două cazuri de persoane dispărute.
O persoană rătăcită a fost dată dispărută în zona Vadu Izei – Șugău zona Pădurea Mare. Bărbatul în vârstă de 50 ani plecat de ieri, 05 Septembrie nu s-a mai întors și nu s-a mai știut nimic de el.
Două echipe Salvamont s-au deplasat simultan spre Vadul Izei, mai exact formația Cavnic și formația Baia Mare.
Totodată astăzi în urma unui alt apel 112 s-a anunțat dispariția unui cioban în zona Lăpuşul Românesc.
Cazul din Lăpuşul Romanesc s-a încheiat în jurul orei 18.00, dar din păcate persoana dispărută a fost găsită decedată.
În privința bărbatului dispărut de mai bine de 24 ore în zona Șugău – Pădurea Mare acesta a fost găsit în viață la o stână unde s-a adăpostit peste noapte, fiind preluat de jandarmi și de poliţie.