După ce Prefectura Maramureș a anunțat că slujbele religioase vor fi suspendate în județul nostru, acum reprezentanții bisericii spun că această hotărâre a fost revizuită iar slujbele religioase vor fi săvârșite în biserici cu participarea unui număr redus de credincioși.

Astfel pentru a reduce riscul răspândirii infecției, în biserici și capele trebuie dezinfectate suprafețele atinse frecvent.

”Se va ține cont de recomandarea medical cu privire la siguranța sănătății atât a preoților cât și a credincioșilor pentru că trebuie sa recunoaștem, toată lumea este expusă. Prima și cea mai important misiune a bisericii este să fie în permanență deschisă și să le ofere oamenilor mângâiere, rugăciune și speranță însă pentru a se asigura un climat decent și de siguranță în desfășurarea slujbelor în această perioadă se recomandă preoților să respecte în primul rând cerințele medicale apoi să asigure în fiecare biserică dezinfectarea frecventă a căilor de acces și a obiectelor cu care credincioșii vin în contact, să respecte numărul care este impus, în spații închise maxim 100 de persoane și în același timp să vegheze la evitarea aglomerării din biserici”, a precizat Cristian Ștefan, purtător de cuvânt Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

Credincioșilor cu probleme de sănătate li se recomandă să evite deplasarea la biserică și să urmărească slujba la televizor.

 

Articolul precedentMaramureșenii își fac provizii
Articolul următorFRF și FRH au decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie