Doi băimăreni s-au ales cu dosare penale, după ce au făcut scandal în secția UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă ,,Dr. Constantin Opriş”. Unul dintre aceștia a amenințat un asistent medical, celălalt și-a agresat mama în fața cadrelor medicale. 

 

 

Astfel, potrivit IJJ Maramureș,miercuri noaptea, în jurul orelor 23.40, o echipă de intervenție a Jandarmeriei a fost direcționată de către dispeceratul Poliției Municipiului Baia Mare la Secţia U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţă ,,Dr. Constantin Opriş” unde un asistent medical a sesizat faptul că un bărbat provoacă scandal şi îl ameninţă cu acte de violenţă.

Jandarmii ajunși la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, a fost identificat un tânăr din Baia Mare care pe motivul unor nemulțumiri i-a adresat asistentului ameninţări cu acte violenţă.

Oamenii legii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare după care au fost predate Poliției Municipiului Baia Mare pentru continuarea cercetărilor.

 

După circa două ore, în dimineața zilei joi, în jurul orelor 02:10, echipa de intervenţie a fost direcţionată din nou la Secţia U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţă ,,Dr. Constantin Opriş” unde a fost sesizat un alt scandal.

Odată ajunși la fața locului, jandarmii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie din Baia Mare care a relatat faptul că în timp ce se deplasa către spital, împreună cu fiul ei, acesta a devenit agresiv şi a bruscat-o, iar în momentul în care a căzut, a prins-o de mâni şi a târât-o în incinta secţiei U.P.U. provocându-i leziuni la nivelul încheieturilor mâinilor şi a feţei. Când personalul aflat în serviciu la secţia U.P.U. a încercat să intervină agresorul a fugit, fiind identificat ulterior la domiciliu. 

Și pentru acesta jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violenţă în familie după care au fost predate Poliției Municipiului Baia Mare pentru continuarea cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 decembrie: 1.497 cazuri noi și 37 de decese dintre care 1 anterior
Articolul următorBilanț coronavirus 31 decembrie: 1668 de cazuri și 38 de decese. Care este situația la ATI