Școala Memorială ”Gheorghe I. Brătianu”, cu o tradiție de peste un deceniu, are loc în fiecare an la Sighetu Marmației şi este unul dintre cele mai iubite și așteptate evenimente organizate de Tineretul Național Liberal, prin intermediul filialei TNL Maramureș. Printre participanți se numărăr și deputatul Robert Sighiartău, ministrul mediului Costel Alexe și președintele TNL Mara Mareș. Evenimentul va debuta mâine.

  Nepot al lui Ion C. Brătianu, Gheorghe Brătianu a fost una dintre figurile de prim rang ale intelectualităţii româneşti. A fost succesorul lui Nicolae Iorga la Catedra de istorie universală a Universităţii Bucureşti. Din cauza convingerilor sale politice, a fost obligat de comunişti să aibă domiciliu forţat între 1944 şi 1950, iar apoi a fost închis trei ani la teribila închisoare Sighet, unde a şi murit.

”Acest eveniment este momentul nostru de respect și aducere aminte față de toți martirii care și-au dat viața pentru o Românie liberă de comunism. În programul Școlii Politice, organizate în mod tradiţional de către TNL, sunt incluse două momente foarte emoţionante, vizitarea ”Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei” şi depunerea de coroane la Troiţa Martirilor din cadrul Cimitirului Săracilor de lângă Sighetu Marmaţiei, parte a Memorialului. Fiecare dintre spațiile importante ale Memorialului – Spaţiul de reculegere şi rugăciune, Cortegiul Sacrificaților, Cimitirul Săracilor, Spațiile de detenție, Salile Expoziționale, etc., vor cuprinde prezentări și discuții libere cu privire la suferințele și traumele prin care detinuții au trecut” precizează organizatorii.

De asemenea vor fi abordate teme precum Revoluția din anul 1989, 30 de ani de democrație sub umbra comunismului, Rezistența prin cultură în anii dictaturii comuniste. Închisoarea de la Sighet a fost construită, inițial, în anul 1897, fiind o închisoare de drept comun, ca mai târziu, în anul 1950, să fie aduși aici peste o sută de demnitari din întreaga țară, foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni, torturați și forțați să-și trăiască zilele în condiții insalubre, selectați în baza convingerilor lor de natură politică.

Articolul precedentRecomandările pompierilor pentru evitarea producerii incendiilor de vegetație
Articolul următorFenomenele meteo extreme de la începutul acestei luni au afectat pădurile din Maramureș