Iarna s-a instalat serios în județul Maramureș. De câteva zile în Sighetu Marmașiei ninge fără oprire iar pe străzi s-a depus un strat considerabil de zăpadă. Pentru a circula în condiții de siguranță reprezentanții Serviciului Public de Gospodărire Urbana spun că intervin zilnic cu utilajele din dotare pentru dezsăpezirea orașului.
Deszăpezirea străzilor se face după un grafic stabilit dar și în funcție de urgențele care apar în diferite zone ale orașului.
”Este foarte greu să aducem străzile la negru, dar eforturile noastre au dat roade și aș putea spune că este destul de curățat orașul, cu mici excepții, cu mici învinuiri ale cetățenilor. Pe străzi pietruite sau lăturalnice, întradevăr dacă sunt obiecții din partea cetățenilor, nu aș putea să spun că nu au dreptate doar că îi rog să aibă rabdare pentru că noi lucrăm după un grafic, acel grafic se referă la urgențe. Câteodată încălcăm și acest grafic deoarece apar alte urgențe, avem tronsoane de drum care sunt prioritare pentru că sunt oameni bolnavi sau alte drumuri unde suntem obligați să intervenim de urgență”,a precizat Gheorghe Zerni, șef serviciu producție SPG URBANA.
În ceea ce privește deszăpezirea locurilor de parcare, reprezentanții Urbana spun că în acest caz se intervine cu dificultate din cauza mașinilor parcate.
”În așa fel ne organizăm cu utilajele din dotare, cu oamenii pe care îi avem și încercăm să aducem străzile la un stadiu cât mai bun. Fac apel la cetățeni să aibă răbdare și să înțeleagă că noi întreținem la nivel de UAT Sighetu Marmației în jur de 150 de km de străzi și avem în dotare 4 utilaje și 21 de oameni”, a adăugat Gheorghe Zerni.
Gheorghe Zerni a mai precizat că Serviciul Public de Gospodărire Urbana va interveni și în perioada următoarea pentru deszăpezirea tuturor străzilor.