Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, pe parcursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie cu precădere în sudul ţării, unde vântul ce va sufla în general moderat va amplifica senzaţia de frig. În timpul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade şi se va produce brumă, la început în jumătatea de nord, apoi şi în cea sudică.
 Din noaptea de luni spre marţi (30/31 martie) până în dimineaţa de miercuri (01 aprilie), aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane şi a celei submontane, centrul şi sud-vestul ţării, unde se va depune strat de zăpadă. În partea de sud-sud-est a teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.
Vântul va prezenta local şi temporar intensificări în toate regiunile, cu viteze mai mari, în general de 60…70 km/h în zona montană înaltă şi cu rafale de 50…60 km/h în Muntenia, sudul Banatului şi pe litoral.

Articolul precedent44 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus au decedat
Articolul următorA ajuns cu autoturismul pe plafon, în albia unui pârâu