Un bărbat din Maramureș și-a pierdut viața joi noaptea, după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un șanț. A fost găsit abia vineri dimineață, iar echipajul medical ajuns la fața locului nu au mai putut fdecât să constate decesul bărbatului. Polițiștii au descoperit că acesta nu deținea permis de conducere.

 

Potrivit IPJ Maramureș, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați vineri dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în satul Inău, în locul numit Tălnicioara, a fost găsit decedat un bărbat de 33 de ani.

La fața locului s-a deplasat un echipaj S.A.J. Maramureș, o echipă de descarcerare din cadrul Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuș și polițiștii care au stabilit faptul că victima s-a răsturnat cu tractorul într-un pârâu, loc în care a rămas încarcerat.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că aseară, în jurul orei 22.00 în timp ce bărbatul conducea un tractor agricol neînmatriculat/înregistrat și fără să dețină permis de conducere, pe un drum pietruit deschis circulației publice, a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat într-un șanț.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin.2 din Codul Penal.

 

FOTO: ARHIVĂ

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentAcțiune de prevenire a absenteismului școlar și a consumului de substanțe în liceele băimărene
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET