Întrucât  prezența ursului este tot mai des semnalată în anumite zone de munte, localități, sau chiar gospodării, Jandarmeria Maramureş transmite cetățenilor o serie de recomandări folositoare pentru a preveni incidentele nedorite și pentru a evita producerea unor situații periculoase.

 Astfel pentru a evita atacul ursului, se interzice cu desăvârşire hrănirea animalului sau apropierea de acesta, pentru fotografii sau din alte motive. Ţineţi cont de faptul că ursul vă va ocoli, dacă şi dumneavoastră veţi face la fel, spun jandarmii montani.

 De asemenea se recomandă să vă semnalați prezenţa vorbind, pentru ca animalul să nu fie luat prin surprindere şi să vă poată evita. Atenţie, zgomotele puternice sau muzica dată tare îl pot irita, iar mirosul grătarului cu siguranţă îl va atrage şi de la 10 kilometri. În cazul în care animalul se apropie de dumneavoastră, încercaţi să păreţi cât mai mari, prin ridicarea braţelor deasupra capului. Să nu aruncați cu pietre sau alte obiecte. Să nu vă bazați că este suficientă distanță până la urs și să vă îndepărtați de el. Păstrați-vă calmul și să nu fugiţi. Ursul fuge mult mai repede decât omul. Prin fugă, instinctul de vânătoare se va activa şi atunci va ataca. Solicitați sprijinul jandarmilor apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Articolul precedentInterviu Liviu Dragnea: Episodul 2. Dezvăluiri incendiare despre Viorica Dăncilă. Cum a pus mâna pe putere?
Articolul următor6 elevi din Maramureș au fost eliminați din ultima probă a Bacalaureatului