Trei persoane din Sighetu Marmației au ajuns la spital, după ce un cazan de țuică a explodat, azi noapte, în municipiu.

 

Incidentul a avut loc în jurul orei 4.00. 

„În urma exploziei au rezultat trei victime care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Victimele, doi bărbați și o femeie au vârste cuprinse între 36 și 54 de ani, toate fiind din Sighetu Marmației.

În cauză au fost sesizate și organele competente din cadrul A.N.A.F pentru verificarea respectării prevederilor legale prevăzute de Legea 227/2015, privind Codul Fiscal al României”, a transmis IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în care s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

 

Foto cu caracter ilustrativ

 

Articolul precedentPoliția Siguranță Școlară își începe activitatea! Cum va acționa
Articolul următorBilanț CoVid-19: 1.109 cazuri noi, 36 decese! Vezi situația în județul tău