Spectacol pe străzile din Sighetu Marmației în cadrul celei de-a 26-a ediție a Festivalului de colinde și datini ucrainene. Astăzi în Sighetu Marmației s-au reunit ucraineni din toată țara dar și din străinătate pentru a prezenta datinile de iarnă. Festivalul a debutat la ora 10:00 cu participarea la liturghie la Biserica Ortodoxă Ucraineană.

”Este cea de-a 26 ediție a Festivalului de colinde și datini ucrainene, festival cu care noi sighetenii ne mândrim. E bine că avem ucraineni, e bine că suntem plini de dar și de har pentru că prezența mai multor naționalități în același perimetru reprezintă o putere suplimentară pe care o are orașul nostru. Doresc poprului ucrainean un an nou fericit și le doresc să își găsească pacea de care au atâta nevoie pentru că din nefericere Ucraina se află în război”, a precizat Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Turiști din țară și din străinătate au venit în Sighetu Marmației pentru a lua parte la festival.

”Turiștii vin în Sighet să vadă acest festival, este unic și noi, aministrația locală, facem tot posibilul să îi sprijinim să facă această paradă, urmează și un spectacol de colinzi și obiceiuri de iarnă”, a adăugat primarul municipiului Sighetu Marmației.

La ora 12:00 participanții au făcut o paradă a portului popular pe străzile din oraș după care a urmat spectacolul la sala George Enescu a Școlii de muzică.

Articolul precedentNinge pe toate sectoarele de drumuri naționale din județ
Articolul următorAjutorul acordat veteranilor și văduvelor de război a fost majorat