Starea de alertă amână concursurile profesorilor. Inspectoratul Școlar Județean informează că „pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice, se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante”.

 Conform Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 din 18 mai 2020, pe întreg teritoriul țării a fost instituită starea de alertă, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 476/2020 din 16 iunie 2020, s-a prelungit starea alertă.

În acest context, Ministerul Educației și Cercetării, pentru respectarea cadrului legal în vigoare, a emis Ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr.5.259/2019, cu modificările și completările ulterioare.

ISJ Maramureș precizează că imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării.

 

 

 

Articolul precedent120 de elevi din Maramureș au susținut proba scrisă de limbă și literatură maternă
Articolul următor6 maramureșeni au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci