Bunuri de 8.000 de euro, recuperate de polițiștii din Năsăud, după percheziții în Borșa

Bunuri de 8.000 de euro, recuperate de polițiștii din Năsăud, după percheziții în Borșa
Bunuri în valoare de aproximativ 8.000 de euro, au fost recuperate în urma unor
Bunuri în valoare de aproximativ 8.000 de euro, au fost recuperate în urma unor percheziții desfășurate, în localitatea maramureșeană Borșa, de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, într-un dosar penal de furt calificat.
La data de 15 iunie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 2 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane din Borșa, județul Maramureș.Activitățile au vizat documentarea activității infracționale într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud."Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în noaptea de 23/24 aprilie, un tânăr de 27 de ani, din Borșa, ar fi sustras 16 elemente metalice de supraînălțare, din oțel și aluminiu și centurile cu care erau legate. Bunurile, în valoare de aproximativ 8.000 de euro, ar fi fost sustrase de pe o semiremorcă care aparține unei societăți comerciale și care era parcată pe raza localității Romuli.La percheziții au fost descoperite și ridicate toate bunurile reclamate ca fiind sustrase, iar prejudiciul, în valoare de aproximativ 8.000 de euro, a fost recuperat în totalitate. Cercetările sunt continuate de către Secția 6 Poliție Rurală Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud", a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














