Un accident grav a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în orașul Borșa, în urma căruia un
Un accident grav a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în orașul Borșa, în urma căruia un tânăr din București și-a pierdut viața. În același accident au fost implicate încă patru persoane care au auns la spital.
Azi noapte, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe strada Victoriei din Borșa a avut loc un accident rutier cu victime.
"Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un tânăr în vârstă de 26 de ani din București în timp ce conducea un autoturism având direcția de deplasare dinspe Borșa spre Moisei, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure suficient, moment în care a fost lovit în partea laterală stânga de către un autoturism care avea aceeași direcție de mers și era condus de un tânăr de 22 de ani din Borșa.
Autoturismul acroșat a fost proiectat în alte două autoturisme parcate pe un spațiu verde, în afara părții carosabile.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din păcate la câteva ore de la producerea accidentului șoferul în vârstă de 26 de ani a decedat", a transmis IPJ Maramureș.
În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.