Eurovision 2026 | Piesa câștigătoare a fost produsă de un român

Dara
Bulgaria a câștigat pentru prima dată concursul Eurovision, cu piesa "Bangaranga, un imn al petrecerii şi al emancipării.
Dara, în vârstă de 27 de ani, a câştigat cu 516 puncte, devansându-l pe reprezentantul Israelului, Noam Bettan, care a obţinut 343 de puncte, în cadrul celei de-a 70-a ediţii a concursului.
România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu, s-a clasat pe locul al treilea, cu 296 de puncte, la finala care s-a desfăşurat la Viena.
În spatele unuia dintre cele mai mari succese ale ediției se află și un român: compozitorul Monoir, pe numele său real Cristian Tarcea, coautor al piesei care a cucerit publicul Eurovision. Artistul spune că melodia a fost gândită ca un mesaj despre libertate, energie și distracție, transmite TVR Info.
Conform tradiției competiției, ediția de anul viitor a Eurovision va avea loc în Bulgaria.
„Secretul este să faci ceva nebun, să-ți placă și să îi faci pe oameni să se simtă bine. Așa s-a născut «Bangaranga», din ideea de a face ceva care să te facă să te simți liber, să te distrezi, să te simți bine. Cred că energia asta s-a transmis mai departe”, a declarat Cristian Tarcea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:17 - Gică Popescu își alege favorita la Cupa Mondială și lansează un atac dur: „Sunt cam mulți ani de când stăm acasă…”
- 17:48 - Bulgaria schimbă radical poziția în războiul din Ucraina! Anunțul ministrului Apărării: „A sosit momentul negocierilor”
- 17:02 - Decizie dură pregătită la Bruxelles! UE vrea să interzică accesul tuturor celor care au luptat de partea Rusiei în Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














