Grefierii din Sighetu Marmației au protestat în fața Judecătoriei

pro
Grefierii din toată țara au declanșat forme de protest pe perioadă nedeterminată. Astăzi grefierii au protestat în fata sediului Guvernului. Aceștia reclamă, printre altele, lipsa unui statut al profesiei, inechităţi salariale, nerecunoaşterea corespunzătoare a muncii şi deficit de personal. În semn de protest și grefierii din Sighetu Marmației au ieșit în fața Judecătoriei cu pancarte prin care și-au spus nemulțumirile.
Grefierii spun că ei pot bloca justiția dacă nu sunt luați în seamă și nu li se rezolvă problemele și că vor protesta până când cererile le vor fi soluționate.

”De mai bine de 3 ani de zile încercăm pe calea dialogului social să atragem atenția factorilor de decizie despre problemele cu care ne confruntăm, volumul de activitate și necesitatea suplimentării corespunzătoare a schemelor de personal, condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, necesitatea elaborării unui nou statut pentru profesie care să recunoască atribuțiile efective ale grefierilor, precum și noi regulamente interne care să corespundă realităților din instanțe și parchete, toate acestea transpuse într-o salarizare corespunzătoare, dar, mai ales, unitară. Drept răsplată, am fost aruncați ca o minge de ping-pong între Ministerul Justiției și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, consecința fiind evidentă: nerezolvarea problemelor. Ne-au mai ramas premierul, președintele și instituțiile europene. Dar înainte să le cerem si lor sprijinul ne-am decis sa arătăm că suntem relevanți. Și fermi. De acum, sprijinul va fi cerut din stradă”,
se arată în comunicatul de presă emis de sindicatul grefierilor.Grefierii mai preciează că nu cer nimic altceva decat respectarea legii și că nu se vor opri până când nu vor obține ceea ce solicită indiferent cât va dura.
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News













