MApN: INCIDENT PE UN POLIGON NATO DIN POLONIA. UN SISTEM GEPARD ROMÂNESC A LOVIT UN SAT DIN APROPIERE

MApN: INCIDENT PE UN POLIGON NATO DIN POLONIA. UN SISTEM GEPARD ROMÂNESC A LOVIT UN SAT DIN APROPIERE
Detaşamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians a executat o şedinţă de tragere, iar două elemente de muniţie au căzut în satul învecinat
Ministerul Apărării Naţionale anunţă un incident de tragere într-un poligon din Polonia, după ce Detaşamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians a executat o şedinţă de tragere, iar două elemente de muniţie au căzut în satul învecinat, provocând pabuge materiale.
”Joi, 22 august, Detaşamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians a executat o şedinţă de tragere de noapte cu sistemele Gepard din dotare, în Poligonul South Hills, din Polonia. La ora 22.30, comandantul detaşamentului a fost informat că două elemente de muniţie au căzut în satul Bemowo Piskie, aflat în proximitatea poligonului, provocând pagube materiale”, au transmis, vineri, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Poliția militară polonează a deschis o anchetă, iar partea română a anunțat că va pune la dispoziţie toate datele şi informaţiile necesare clarificării circumstanţelor în care s-a produs acest eveniment.Detaşamentul de Apărare Antiaeriană generat de structurile de apărare antiaeriană ale Armatei României se află la a XV-a rotaţie în Bemowo Piskie Training Area, având misiunea de asigurare a Prezenţei Înaintate Consolidate pe flancul Nord-Estic al Alianţei (enhanced Forward Presence), în cadrul Grupului de Luptă NATO din Polonia. Pe timpul celor şase luni de misiune, cei aproximativ 100 de artilerişti antiaerieni români participă la exerciţii şi activităţi de instruire alături de camarazi americani, britanici, croaţi şi polonezi, cu scopul îmbunătăţirii coeziunii şi creşterii nivelului de interoperabilitate între trupele membre ale NATO.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










