Maramureșean condamnat pentru trafic de influență

dga
Un maramureșean a fost condamnat pentru trafic de influență. De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 22.200 de lei pe care bărbatul a obținut-o prin săvârșirea infracțiunii.
Potrivit Direcției Generale Anticorupție instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 8 luni de închisoare, la care se adaugă 6 luni (sporul de o treime din pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare), rezultând astfel o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și interzicerea unor drepturi.
”În urma administrării probelor, a rezultat că, inculpatul și-a traficat influența pe care o avea pe lângă persoane angajate în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş în vederea atribuirii, pentru o altă persoană, a unui contract de prestări servicii de securitate și sănătate în muncă, de prevenire și stingere a incendiilor. Ulterior, contractul a fost încheiat între părți, iar ca urmare a acestui fapt, inculpatul a pretins și obținut lunar, timp de un an (mai 2015-mai 2016), 50% din venitul contractual net, mai exact suma de 22.200 lei” se arată în comunicatul de presă emis de Direcția Generală Anticorupție.
În anul următor, în același fel și în mod repetat, cu ocazia fiecărei întâlniri, bărbatul a solicitat bani de la aceeași persoană, direct, pretinzând că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul DGASPC Maramureş și din Consiliul Județean Maramureș.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











