Maramureșean identificat de poliţişti după ce a părăsit locul accidentului

Maramureșean identificat de poliţişti după ce a părăsit locul accidentului
Maramureșean identificat de poliţişti după ce a părăsit locul accidentului
Azi noapte, la ora 02.15, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un tânăr, cu privire la un accident rutier, produs pe strada Repezii, din oraș.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că persoana care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de mers, a derapat și a distrus gardul unui imobil, după care a părăsit locul accidentului. Acesta a fost identificat ulterior ca fiind un tânăr de 18 ani, din Borşa, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, polițiștii au identificat trei tineri, doi în vârstă de 16 ani şi unul de 17 ani, care se aflau în calitate de pasageri în autoturismul implicat în accidentul rutier. Unul dintre aceştia a fost transportat de un echipaj medical la Spitalul din Borșa unde a rămas internat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis şi părăsirea locului accidentului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














