Mircea Lucescu, în stare critică după infarct. Medicii iau în calcul o inimă artificială

Mircea Lucescu
Mircea Lucescu se află în continuare în stare critică, internat în secția de Terapie Intensivă, după infarctul miocardic suferit săptămâna trecută.
Antrenorul în vârstă de 80 de ani este în comă și susținut de aparate, în timp ce medicii monitorizează atent evoluția stării sale. Situația rămâne extrem de delicată, iar fiecare oră este crucială.
La spital a ajuns de urgență și fiul său, Răzvan Lucescu, care a venit din Grecia cu o cursă privată pentru a-i fi alături.
În paralel, jucătorii echipei naționale i-au transmis un mesaj de susținere, îndemnându-l să continue luptSurse medicale indică faptul că starea lui Mircea Lucescu este stabilă, dar foarte gravă, fiind menținut în viață cu ajutorul aparatelor, după infarctul suferit vinerea trecută.
Pentru gestionarea cazului, echipa medicală de la Spitalul Universitar a apelat și la un specialist român stabilit în Franța, la solicitarea familiei.
Medicii analizează inclusiv o intervenție complexă, care ar presupune montarea unei inimi artificiale, capabilă să susțină temporar funcțiile vitale ale organismului, oferindu-i pacientului o șansă de recuperare.
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News










