Patru cetăţeni libieni opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

mi
Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului PF Berveni, au depistat patru cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 25.12.2019, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migraţiei ilegale.Astfel, au depistat, în localitatea Oar, la aproximativ 100 metri de linia de frontieră, patru persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, polițiștii de frontieră au somat persoanele în cauză ca să se oprească, însă acestea au încercat să fugă, fapt pentru care polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale. Drept urmare, persoanele în cauză au fost reținute și conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliței de Frontieră Satu Mare pentru cercetări.În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt patru cetăţeni din Libia, cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, fiind toți solicitanți de azil în ţara noastră.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat
, la finalizarea acestora urmând a se dispune măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











