PNL Sighet, nemulțumiri legate de organizarea manifestărilor de 1 decembrie

NEMULUMIRI FAȚĂ DE ORGANIZAREA MANIFESTĂRILOR DEDICATE ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI ÎN SIGHET
La începutul acestei săptămâni Partidul Național Liberal, filiala Sighetu Marmației, a organizat o conferință de presă. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate subiectele care s-au aflat pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Consiliu Local. S-a discutat și despre modul în care au fost organizate manifestările dedicate Zilei Naționale a României.
Președintele PNL Sighet, Daniela Onița Ivașcu, este de părere că evenimentele dedicate zilei de 1 decembrie în anul Centenarului Marii Uniri nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor sighetenilor, iar în comparație cu alte orașe în Sighet activitățile au fost slab organizate.
”Pentru că suntem în an centenar mi-am arătat nemulțumirea legată de faptul că de 1 decembrie la Sighetu Marmației, eu consider că nu am sărbătorit așa cum se cuvine într-un an centenar Ziua Unirii. Faptul că nu știu din ce motive au lipsit oficialitățile județului, au lipsit atât primarul cât și o parte din consilierii locali, am simțit ca o oarecare lipsă de respect față de istoria poporului român, față de noi, de sighetenii care în an centenar am fi meritat mult mai mult de la ziua de 1 decembrie. Nu neaparat că ne-am fi dorit ceva fastuos în Sighet, dar cred că puteam marca mult mai bine această zi și mi-a rămas oarecum cu mâhnire în suflet acest fapt, văzând prin comparație cu alte orașe modul în care oficialitățile au înțeles să serbeze ziua de 1 decembrie”
, a precizat Daniela Onița Ivascu, președinte PNL Sighet.
Daniela Onița Ivașcu a mai precizat că în cursul lunii decembrie filiala Sighet a Partidului Național Liberal va premia 14 copii care au obținut premii la olimpiadele școlare naționale, iar înainte de Crăciun vor fi duse cadouri copiilor nevoiași.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














