Se lucrează la sala de sport de la Școala ”Dr. Ioan Mihaly de Apșa”

foto reportaj
Se lucrează la sala de sport de la Școala ”Dr. Ioan Mihaly de Apșa”. Directorul unității de învățământ mărturisește că își dorește ca lucrările să fie finalizate în scurt timp, această investiție fiind necesară întrucât școala nu are în prezent o sală de sport. Suma necesară pentru finalizarea acestei investiții este de aproximativ 350 000 lei.
Construirea acestei săli de sport se bazează pe un parteneriat public-privat, prima parte a lucrării fiind finanțată de Primărie și Consiliul Local, iar a doua parte de o societate comercială cu care instituția de învățământ a mai desfășurat diverse proiecte.
”Sper că ne apropiem de final cu lucrările pentru că sala de sport ne-a consumat foarte multă energie în ultimul an. După cum se poate vedea la ridicarea constucției metalice din spatele vestiarelor și cu bunvpința Consiliului Local așteptăm rectficarea bugetară și am putea să o finalizăm în acest an. Suma necesară pentru finalizarea acestei investiții deosebit de importante pentru școală dar și pentru comunitate ar fi aproximativ 350 000 lei”, a explicat Florin Simion, directorul ”Dr. Ioan Mihaly de Apșa”.
La ultima rectificare bugetară, Consiliul Local Sighet a aprobat o sumă de bani pentru finalizarea acestei investiții.Proiectul sălii de sport prevede construirea unei clădiri care va dispune de grupuri sanitare, vestiare, o sală de antrenamente, un birou, precum și o sală pentru centrala termică.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











