Tentativă de omor la o petrecere de tăiat porcul, în Prahova: un tânăr, în stare gravă, agresorul a fost arestat

Tentativă de omor la o petrecere de tăiat porcul, în Prahova: un tânăr, în stare gravă, agresorul a fost arestat
Un tânăr, în stare gravă, agresorul a fost arestat
Un bărbat de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi înjunghiat un prieten în timpul unei petreceri organizate cu ocazia tăierii porcului, într-o localitate din județul Prahova.
Polițiștii au intervenit inițial în urma unui apel care anunța un conflict. La fața locului, aceștia au găsit un tânăr de 22 de ani rănit, care a încercat să-i inducă în eroare pe anchetatori, susținând că s-ar fi tăiat accidental.
Victima a fost transportată de urgență la spital, unde medicii au stabilit că rănile suferite erau grave și îi puneau viața în pericol. Tânărul a fost dus direct în sala de operații și va avea nevoie de cel puțin 30 de zile de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că atât victima, cât și agresorul participaseră la tăierea porcului, eveniment la care se adunaseră pentru a petrece. Motivele exacte ale conflictului nu sunt cunoscute, însă, pe fondul unei dispute, bărbatul de 31 de ani ar fi luat un cuțit și l-ar fi înjunghiat pe tânăr.
După comiterea faptei, suspectul a părăsit locul incidentului și s-a dus la domiciliul său, unde a fost ulterior identificat și reținut de polițiști. Acesta se află în prezent în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de omor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














