Ziua Memoriei - Ziua porţilor deschise la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmației

MEMO
Fundaţia Academia Civică organizează și anul acesta la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmației Ziua Memoriei - Ziua porţilor deschise, o zi de reculegere pentru cei care au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului.
Această zi de reculegere se va desfăşura în 6 iunie de sărbătoarea Înălţării Domnului, împreună cu Ziua Eroilor. Sunt aşteptaţi la aceste manifestări foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, precum şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Cei care nu au făcut-o în alţi ani sunt rugaţi să aducă un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir.
Începând cu ora 09:00 va avea loc inaugurarea sălii dedicate episcopilor greco și romano catolici încarcerați la Sighet iar apoi beatificarea de către Biserica Catolică a 7 episcopi greco-catolici, victime ale represiunii comuniste. Urmează apoi masa rotundă -30 de ani de la căderea comunismului. Vor interveni foști deținuți și deportați politic, precum și Ana Blandiana, Virgiliu Bîrlădeanu, Gh. M. Bîrlea, Emanoil Cosmovici, Ion Andrei Gherasim, Nicolae Mărgineau, Christian Mititelu, Liviu Țîrău
Tot mâine va avea loc și vernisarea expozițiilor: Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii, realizată de Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu pentru a marca 60 de ani de la execuția membrilor grupului de rezistență Arnăuțoiu, Război după război, o expoziție a Muzeului Ocupației și Luptei pentru Libertate a Poporului Lituanian din Vilnius.Tot în cadrul acestui eveniment vor avea loc și lansări de carte și vor rula câteva filme.
Citește și:
- 10:35 - Urmărire ca în filme în județul Mureș. Un viceprimar a ajuns cu mașina în șanț, după ce a fugit de filtrul de poliție
- 10:32 - Zile însorite și temperaturi în creștere, mai ales în sud și estul României: cum va fi vremea până la mijlocul săptămânii
- 10:25 - Dezvăluiri BOMBĂ la Rizea TV. Cristian Rizea - Acuzații grave la adresa lui Sebastian Ghiță
- 10:17 - Apel fals la 112 din Buzău: polițiștii i-au sancționat pe părinții unui minor de 12 ani
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News




_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)



