Economie· 1 min citire

Autostrada A10 Sebeș-Turda cedează din nou. Fisurile se întind pe zeci de metri

FOTO: Captură video

FOTO: Captură video

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 9 sept. 2026, 10:12

Lotul de 90 de milioane de euro a ieșit din garanție, lucrările de consolidare întârzie

Situația de pe A10, la kilometrul 66, se deteriorează continuu. Alunecările de teren au afectat carosabilul pentru a treia oară în același punct, iar restricțiile de circulație sunt în vigoare încă din iulie. Lotul de 16 kilometri, deschis în 2018, a costat statul român peste 90 de milioane de euro.

Deși a ieșit din garanție, CNAIR a ajuns la o înțelegere cu constructorul austriac pentru ca acesta să suporte costurile consolidării, invocând vicii ascunse.

Lucrările întârzie, degradarea se extinde

Firma ar fi trebuit să identifice soluția în 30 de zile și să execute lucrările în următoarele două luni, însă intervențiile s-au limitat până acum la îndepărtarea unor porțiuni de parapet pe aproximativ 50 de metri și la montarea unui sistem de monitorizare a denivelărilor.

Fisurile și crăpăturile au început să apară și la zeci de metri de zona inițial afectată. Există riscul ca degradarea să continue și să afecteze inclusiv sensul opus de circulație, în lipsa unei intervenții rapide.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Economie