INS: Rata șomajului a scăzut

INS: Rata șomajului a scăzut
Rata şomajului în luna octombrie 2023 - în scădere
Rata şomajului în luna octombrie 2023 a fost de 5,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna septembrie 2023, de 5,5%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie a anului 2023 a fost de 446.500 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (448.700 persoane), dar şi raportat la aceeaşi perioadă din 2022 (460.600 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,6 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,1% în cazul celor de sex feminin).
"Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 21,1%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani)", atrage atenţia INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna octombrie 2023 (4,4% în cazul femeilor şi 4,6% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2023.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









