Politica· 2 min citire

Ana Maria Păcuraru: Liderii G7, măsuri pentru a opri răspândirea epidemiei de Ebola

Ana Maria Păcuraru

Ana Maria Păcuraru

Scris de Daniel Onescu Publicat: 16 iun. 2026, 21:18

La summitul G7, liderii au cerut un răspuns ferm în legătură cu focarul de Ebola din Congo. Ei au solicitat altor state să contribuie cu resurse pentru a limita răspândirea virusului și pentru a preveni extinderea lui peste granițe. De asemenea, au afirmat că monitorizează situația împreună cu partenerii internaționali. Jurnalistul REALITATEA PLUS Ana Maria Păcuraru este singurul jurnalist din Europa de Est invitat de Casa Albă la reuniunea celor mai puternici lideri și vine cu ultimele informații.

„Transmit pentru Realitatea Plus din Geneva, acum de la centrul de presă american, iată că liderii celor 7 mari puteri și partenerii lor tocmai au adoptat primele 3 declarații oficiale ale reuniunii pe teme de dezvoltare, sănătate și securitate sanitară globală.

Primul document este o declarație privind parteneriatele internaționale, reciproc avantajoase, susținută și de Kenya și Republica Coreea.

Mesajul este clar: sistemul mondial de sănătate trebuie reformat. Liderii spun că arhitectura actuală a devenit prea complexă și prea costisitoare, iar soluția stă în parteneriate bazate pe interese comune, în mobilizarea capitalului privat și în folosirea resurselor acolo unde sunt cu adevărat necesare, în statele cele mai sărace și mai expuse la crize.

Al doilea document este un apel în lupta împotriva cancerului, sprijiniți și de Brazilia, Egipt, Kenya și Republica Coreea. Cifrele sunt dramatice: iată că cazurile noi ar putea crește cu 80% până în 2050, iar liderii promit cooperare științifică mai strânsă, screening și diagnosticare precoce și un obiectiv concret: reducerea semnificativă a mortalității prin cancer pulmonar în următorii 10 ani.

Și cel mai urgent, un apel pentru un răspuns coordonat la epidemia de Ebola, reapărută în Republica Democrată Congo și în Uganda. Statele Unite își asumă rolul de lider peste 370 de milioane de dolari, deja mobilizate la încă 50 de milioane angajate pentru lupta împotriva Ebola și 650 de milioane în ajutor umanitar.

Washingtonul va convoca și o reuniune a miniștrilor de externe din G20. Avertismentul liderilor este direct: în săptămânile următoare, milioane de oameni vor călători inclusiv pentru Cupa Mondială, iar virusul nu trebuie să treacă.”, a declarat jurnalistul Realitatea PLUS, Ana Maria Păcuraru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Politica