ILIE BOLOJAN: ROMÂNIA ÎȘI MENȚINE POLITICA DE SUSȚINERE NECONDIȚIONATĂ A REPUBLICII MOLDOVA

ILIE BOLOJAN: ROMÂNIA ÎȘI MENȚINE POLITICA DE SUSȚINERE NECONDIȚIONATĂ A REPUBLICII MOLDOVA
Președintele Senatului a subliniat că România își menține politica de susținere necondiționată a Republicii Moldova
Sprijinirea forțelor politice pro-europene, avansarea procesului de integrare în Uniunea Europeană și consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride s-au numărat printre temele abordate, marți, de președintele Senatului, Ilie Bolojan, în întâlnirea cu delegația Comisiei pentru politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, condusă de Ina Coșeru.
Potrivit unui comunicat al Senatului, întrevederea "a reconfirmat nivelul excelent al relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova, cu accent pe cooperarea parlamentară și susținerea fermă a parcursului european al Chișinăului".
"Președintele Senatului a subliniat că România își menține politica de susținere necondiționată a Republicii Moldova, o politică fundamentată pe consens, continuitate și predictibilitate, indiferent de ciclurile electorale interne. În cadrul discuțiilor, ambele părți au evidențiat priorități comune, precum sprijinirea forțelor politice pro-europene, avansarea procesului de integrare în Uniunea Europeană, precum și consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride. 2025 este un an decisiv pentru agenda europeană a Republicii Moldova. În acest context, România susține adoptarea unui calendar ambițios de aderare și încurajează un sprijin crescut din partea Uniunii Europene și a statelor membre", se arată în comunicatul publicat pe site-ul instituției.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











