Sanatate· 2 min citire

Alexandru Rafila îl atacă pe Ilie Bolojan pentru haosul din Sănătate: „Salariile sunt mărite doar din pix”

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Publicat29 iul. 2026, 10:32
Sursărealitatea.net

Greva generală din Sănătate continuă, iar medicii, asistenții și liderii sindicali prezenți la emisiunea „Miza Zilei”, de la Realitatea PLUS, îl acuză pe Ilie Bolojan că, prin noua lege a salarizării, reduce veniturile personalului medical. Invitații Anei Maria Păcuraru avertizează că lipsa angajaților suprasolicită personalul rămas și pune în pericol viața pacienților.

Reprezentanții sistemului medical susțin că protestul nu va fi oprit până când problemele salariale și deficitul de personal nu vor fi rezolvate. Ei au descris situația din spitale, unde medicii și asistenții încearcă să acopere lipsurile prin ore suplimentare și prin preluarea mai multor sarcini.

Ore suplimentare neplătite și angajați epuizați

Beatrice Mahler, fost manager al Institutului „Marius Nasta”, a atras atenția că „în sistemul de sănătate, orele suplimentare nu sunt plătite”, deși acestea sunt efectuate de angajați pentru a asigura funcționarea spitalelor. La rândul său, medicul Cătălin Cîrstoveanu, șef de secție ATI, a susținut că decidenții politici nu au înțeles modul în care este organizată activitatea medicală și că personalul nu poate fi mutat mecanic de la o specialitate la alta.

Cristian Piscureanu, asistent medical ATI la Spitalul Floreasca, a declarat că angajații încearcă să acopere lipsurile cu toate resursele disponibile. Alexandru Ocoleanu, asistent-șef la ATI în Spitalul Cantacuzino, a descris starea personalului medical: „Ne simțim cumva abandonați. Am ajuns într-o zonă de abandonare, de nepăsare”.

Viorel Hușanu: Un medic pierde 6.000 de lei

Liderul SANITAS, Viorel Hușanu, a afirmat că noile prevederi salariale pot provoca pierderi de 6.000 de lei în cazul unui medic. Acesta a avertizat că lipsa personalului îi împinge pe angajații rămași la epuizare.

„Din păcate, ne mor colegi de epuizare. Infirmiera aleargă pe două etaje, asistenta, în loc să îngrijească... Nu mai putem”, a declarat Viorel Hușanu.

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rafila a contestat cifrele prezentate în legătură cu salarizarea, pe care le-a descris drept „o mărire din pix”, fără legătură cu situația reală. Medicul Radu Țincu a amintit că lipsa unei perspective pentru sistem a provocat în trecut plecarea medicilor în străinătate și a cerut o viziune pentru viitorul medicinei din România.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Sanatate