Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au identificat un tânăr cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore.
La începutul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au fost sesizați de către doi tineri din municipiu, cu privire la faptul că în data de 14 noiembrie au fost victimele unei tâlhării. În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, pe care au condus-o la sediul poliţiei, în vederea audierii.
IPJ Maramureș:
”Din cercetări a reieșit că tânărul de 18 ani, prin exercitarea de acte de violență şi ameninţări, i-a deposedat pe cei doi de suma de 10 respectiv 20 de lei.În urma documentării activității infracționale, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.”
Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.