Un tânăr din Baia Mare a fost reținut pentru 24 de ore și riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce, luni seara, a tâlhărit o femeie din Remetea Chioarului. Polițiștii l-au identificat pe tâlhar cu ajutorul lui Vis, ofiţerul de serviciu patruped. 

 

 

Aseară, în jurul orei 20.00, poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi de către o femeie de 33 de ani, din Remetea Chioarului, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării.

Ajunşi la faţa locului poliţiştii împreună cu ofiţerul de serviciu patruped ,,Vis’’, au identificat persoana vătămată, care a relatat faptul că în timp ce se deplasa pe strada Gării din municipiu, a fost ajunsă din urmă de către un tânăr.

Acesta ar fi agresat-o fizic, iar din geanta pe care femeia o avea asupra sa, a deposedat-o cu forța de un telefon mobil, după care acesta a fugit de la fața locului.

În urma investigațiilor efectuate de către poliţişti, tânărul de 24 de ani din Baia Mare, bănuit de comiterea faptei a fost depistat şi identificat în zona parcului situat lângă staţia C.F.R.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare pentru luarea măsurilor legale.

Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pe o perioada de 24 ore, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureș.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

 

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentFocar CoVid-19 la un centru privat pentru bătrâni din Baia Sprie! Probleme și la Primăria Sighetu Marmației
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 82. Drumul spre iad, pavat cu bune intenții