Tânăr din Maramureş căutat de pompierii din Satu Mare în balastiera Apa! Prietenii au încercat să îl salveze

Tânăr din Maramureş căutat de pompierii din Satu Mare în balastiera Apa! Prietenii au încercat să îl salveze
Tânărul de 22 de ani se plimba cu hidrobicicleta
Ieri, în jurul orei 19:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru căutarea unei persoane, posibil decedată, în balastieră la Apa.
Băiatul, în vârsta de 22 de ani, din Seini, se alfa cu hidrobicicleta când a căzut în apa sub privirile prietenilor, care au încercat să îl salveze, dar fără rezultat.
"La fața locului s-au deplasat 2 echipaje ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă dotată cu barcă pneumatică și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor.
De mai bine de 2 ore pompierii militari caută trupul băiatului.
În sprijin, au fost solicitați de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj 4 scafandrii militari care in această dimineață, vor suplimenta forțele pentru căutarea băiatului", a transmis ISU Satu Mare.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 21:40 - JD Vance, trimis la Budapesta pentru a-l sprijini pe Viktor Orbán înainte de alegeri
- 21:14 - INTERVIU Exclusiv Realitatea Plus - Ana Maria Păcuraru cu William Donahue: „Republicanii vor avea o perioadă dificilă la urne din cauza prețului energiei”
- 20:15 - Fragmente de dronă descoperite pe litoral, la Tuzla. Autoritățile au intervenit de urgență
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











