Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș și directorul-executiv al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, Claudia Breban s-au deplasat la Dragomirești pentru a discuta cu primarii de pe Valea Izei, cu antreprenorul general care a câștigat licitația de reabilitare a acestui drum județean, dar și cu reprezentanții subcontractanților, despre problemele punctuale existente în fiecare zonă. În cadrul acestei întâlniri s-a decis înființarea unui TEL VERDE la Consiliul Județean – linie telefonică la care pot fi reclamate problemele din trafic de pe drumurile județene din Maramureș

Astfel de întâlniri au loc lunar, bilunar sau ori de câte ori situația o impune, iar ploile din ultima perioadă au reprezentat unul dintre motivele pentru care primarii din Bârsana, Dragomirești, Bogdan-Vodă, Săcel, Săliștea de Sus, Rozavlea și Strâmtura au fost invitați la discuții, la sediul Primăriei Dragomirești. Astfel, primarii din cele șapte localități au abordat, în prezența executivului Consiliului Județean dar și a managerului de proiect, problemele legate de rigole, descărcări de ape pluviale, conexiunea cu rețelele de utilități, accesul la proprietăți etc.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dat asigurări că, în câteva zile va deveni operațional un TELVERDE, linie telefonică la care toți șoferii care doresc să reclame situații care nu ar trebui să existe în trafic pe drumurile județene și în special pe drumurile aflate în reabilitare vor putea să sesizeze problemele existente.

 

”Vom înființa un dispecerat la Consiliul Județean Maramureș, iar cei care vor prelua apelurile vor înregistra toate problemele semnalate. Ulterior, acestea vor fi transmise către constructor, către subcontractanți și către reprezentanții primăriilor pentru a putea fi rezolvate cu celeritate. Am cerut atât antreprenorului general cât și subcontractanților să privească lucrarea de reabilitare a DJ 186 pe Valea Izei cu multă seriozitate și profesionalism și să se comporte corect, așa cum o fac și funcționarii publici, pentru că acest proiect este finanțat din bani publici. Și același comportament corect am cerut să fie aplicat și în relația cu toți cetățenii”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Articolul precedentIPJ Maramureș: Recomandări pentru o vacanță fără incidente
Articolul următorNelu Tătaru, după RECORDUL de cazuri noi, la Realitatea PLUS: ”Nu avem măsuri legislative în acest moment. Recomand în continuare respectarea regulilor”