Un incident șocant s-a petrecut ieri după masă la un magazin din localitatea Dragomirești. Potrivit martorilor un bărbat a înjunghiat o femeie după care și-ar fi tăiat sigur gâtul. Barbatul de 40 de ani a decedat.

 La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de poliție dar și de prim ajutor. Localnicii sunt șocați de ceea ce s-a întmplat pentru că bărbatul nu era cunoscut ca fiind violent.

Ieri la ora 14.27, polițiștii din Dragomirești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un eveniment produs la un magazin de pe raza orașului, unde două persoane au fost rănite. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii din oraș și personalul medical, care a constatat decesul uneia dintre cele două persoane, un bărbat în vârstă de 40 de ani. Cadavrul acestuia a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții. De asemenea, la fața locului se afla o femeie de 36 de ani care prezenta leziuni corporale. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. S-a constituit echipă complexă de cercetare care, sub coordonarea procurorului, efectuează activități specifice pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului, a declarat Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.

 Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

Articolul precedentConsiliul Județean Maramureș așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a rectificării bugetare a Parlamentului, pentru a sprijini administrațiile locale din județ, afectate de calamități
Articolul următorMARAMUREȘ: 1817 contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate la Bacalaureat